Imprevizibilitatea, inadecvarea şi insuficienţa legislaţiei de urbanism şi implicaţiile lor – Pe marginea deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 49/2020 privind (ne)constituţionalitatea prevederilor Legii nr. 350/2001 –

By Decision no. 49 of February 4th, 2020, of the Constitutional Court of Romania, finding the unconstitutionality of the dispositions of art. 32 par. 1 of Law no. 350/2001 regarding landscaping and urbanism [contrary to art. 1 par. 5 of the Constitution] and by the related considerations, a crucial moment has been marked in the existence of Romanian urban planning law. In a general appreciation, regarding both and on the first hand the contested legal provisions, but in a broader sense all the framework law in this fi eld, the Constitutional Court has highlighted the unpredictability of the contents of the composing norms, the lack of clarity and rigor, and the failure to fulfil the quality requirements of legislative technique, thus confirming the constant evaluations of the jurisprudence. Moreover, the considerations of the decisions notice the evident and regrettable confusions and imprecisions regarding the perception comprehension and correct usage of concepts, or even the general terms of the field. From this perspective, the said decision stands out as an alarm signal for all the involved parties, and stimulates hopes for initiating reforms, in view of overcoming the shortcomings and to promote the specificities and the effectiveness of urban planning law in Romania.

Prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 49 din 4 februarie 2020, constatându-se neconstituţionalitatea prevederilor art. 32 alin. (1) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul [contravenind art. 1 alin. (5) din Constituţie] şi prin considerentele aferente, s-a marcat un moment crucial în existenţa dreptului urbanismului în ţara noastră. Într-o apreciere generală, vizând atât şi în primul rând dispoziţiile legale contestate, cât şi în plan mai larg întreaga lege-cadru în materie s-a subliniat imprevizibilitatea conţinutului normelor componente, lipsa de claritate şi rigoare şi neîndeplinirea cerinţelor calitative reclamate de tehnica legislativă, confi rmând astfel evaluări constante ale doctrinei de specialitate. În plus, în considerentele deciziei sunt evidente regretabile confuzii şi inexactităţi în privinţa perceperii, înţelegerii şi utilizării conforme a conceptelor şi chiar termenilor domeniului. În această perspectivă, decizia Curţii Constituţionale în cauză reprezintă un veritabil semnal de alarmă pentru toţi factorii implicaţi în materie şi stimulează speranţele iniţierii reformelor de depăşire a impasului şi promovare a specifi cităţii şi efectivităţii dreptului urbanismului în România.