Defăimarea în mediul digital asistat de inteligență artificială. Delimitarea răspunderii între utilizator, platformă și dezvoltator

This article examines defamation in the digital environment assisted by artificial intelligence, starting from the premise that Romanian law is no longer fully adapted to emerging technological realities. Harmful content is no longer always the result of the conduct of a single, identifiable author, but may arise from the interaction between users, platforms, recommendation algorithms, and generative AI systems.

The study highlights the gap between the classical mechanisms of tort liability (unlawful act, damage, causation, and fault) and the current complexity of the digital ecosystem. Although Articles 1.349 and 1.357 of the Romanian Civil Code, as well as the provisions on personality rights, provide a useful general framework, they do not adequately address the challenges related to identifying the author, proving fault, establishing causation, and accessing certain technical evidence. In this context, liability must be functionally allocated among the user who creates or disseminates the content, the platform that hosts or amplifies it, and the developer of the AI system that may facilitate the generation or propagation of false or defamatory information.

The article draws on the case law of the European Court of Human Rights (ECHR) and the Court of Justice of the European Union (CJEU), as well as recent European regulatory instruments, in particular the Digital Services Act (DSA), the Artificial Intelligence Act (AI Act), the General Data Protection Regulation (GDPR), and Directive (EU) 2024/2853 on liability for defective products. The central conclusion is that Romanian law must evolve from the paradigm of a single author to that of a digital causal chain, through clear rules on access to evidence, rebuttable presumptions, algorithmic transparency, and the development of new standards of due diligence applicable to contemporary digital actors.

Articolul analizează defăimarea în mediul digital asistat de inteligență artificială, pornind de la constatarea că dreptul român nu mai este pe deplin adaptat noilor realități tehnologice. Conținutul prejudiciabil nu mai este întotdeauna rezultatul conduitei unui autor unic, ci poate apărea din interacțiunea dintre utilizator, platformă, algoritmi de recomandare și sisteme generative de inteligență artificială.

Studiul evidențiază decalajul dintre mecanismele clasice ale răspunderii civile delictuale (faptă ilicită, prejudiciu, legătură de cauzalitate și vinovăție) și complexitatea actuală a ecosistemului digital. Deși art. 1.349 și art. 1.357 C. civ., precum și dispozițiile privind drepturile personalității, oferă un cadru general util, acestea nu răspund suficient dificultăților determinate de identificarea autorului, dovedirea vinovăției acestuia, stabilirea cauzalității și accesului la anumite probe tehnice. În acest context, răspunderea trebuie delimitată funcțional între utilizatorul care creează sau distribuie conținutul, platforma care îl găzduiește ori îl amplifică și dezvoltatorul sistemului de inteligență artificială, care poate favoriza generarea sau propagarea unor informații false ori defăimătoare.

Articolul valorifică jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) și Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), precum și reglementările europene recente, în special Regulamentul privind serviciile digitale (Regulamentul DSA), Regulamentul privind inteligența artificială (Regulamentul IA), Regulamentul privind protecția datelor cu caracter personal (GDPR) și Directiva (UE) nr. 2024/2853 privind răspunderea pentru produsele cu defecte. Concluzia centrală este că dreptul român trebuie să evolueze de la logica autorului unic la logica lanțului cauzal digital, prin reguli clare privind accesul la probe, prezumțiile relative, transparența algoritmică și elaborarea unor noi standarde de diligență aplicabile actorilor digitali actuali.