Editoriale – SPRE O LUME FĂRĂ DREPT?

Numărul 3 Anul 2023
Revista Numărul 3 Anul 2023

Printre semnalele tot mai insistente perceptibile în analizele privind starea și evoluţiile (posibile) ale juridicului unul devine din ce în ce mai insistent și generează deopotrivă interogaţii și preocupări: ne îndreptăm spre o „lume fără drept” dar supusă „drepturilor”, adică unei game heteroclite de revendicări emanate de la indivizi sau grupuri cu motivaţii și interese diverse, schimbătoare, contradictorii, imprecise? Punându-și și încercând să răspundă unei atari chestiuni, deopotrivă, atât de crucială și de actuală, profesorul de drept public al economiei, Stéphane Braconnier, președintele Universităţii Paris-Panthéon- Assas, publică un incitant eseu sub titlul semnifi cativ pentru problematica abordată, Un monde sans droit? (Editions L’Aube, Paris, 2023). În demersul său, universitarul francez pornește de a constatarea că, până nu demult și aproape la unison, dreptul mai avea încă o capacitate (intrinsecă) de a se impune tuturor și aceasta cu precădere graţie unei acceptabilităţi ce apărea ca fiind cosubstanţială pactului social. Or, acum din ce în ce mai acut această evidenţă dispare, fiind atacată din toate părţile de exigenţele exclusiv motivate prin luarea în considerare, exprimarea și promovarea unor interese particulare și poziţionării ocazionale. Desigur, dilema și reflecţia asupra sa nu sunt cu totul noi, dar trecând printr-o solidă argumentaţie juridică asupra stării existente și eliminând tot mai multe dubii și imprecizii analiza de faţă ne propune o perspectivă novatoare și, în orice caz, mai clarificantă și prin aceasta suficient de consistentă și cu valoare referenţială.

Într-adevăr, autorul militează (cu succes) pentru o necesară întoarcere la „fundamente”, adică la înţelegerea faptului că „regula de drept este acceptată cu condiţia ca guvernele, în colectivitatea pe care o formează, să perceapă justeţea făcând abstracţie de situaţia lor individuală și particulară”. Căci, potrivit lui, mișcarea de punere în discuţie a înseși noţiunii de normă partajată ameninţă astăzi un edificiu riguros stratificat, deopotrivă, de lucrarea doctrinei, acţiunea legislatorului și concluziile jurisprudenţei. Se prefigurează în acest mod deschiderea căii spre o „abordare consumeristă” a dreptului prin intermediul căreia fiecare individ, fiecare grup să considere regula ca potrivită justului numai atunci când nu se îndepărtează nici de sensibilitatea, nici de convingerile și nici de interesele proprii!

Care ar putea fi remediile adecvate și eficiente ce s-ar impune în privinţa acestei puneri în discuţie „proteiforme” a normei juridice și a dreptului ca, deopotrivă, fenomen social și formă de civilizaţie și cultură? Și aceasta cu atât mai mult cu cât primeia i se reproșează ineficienţa, caracterul prea permisiv ori intervenţia în contratimp, iar celui de-al doilea și amândurora ca fiind „ilegitime, injuste și prea severe”? Autorul francez pune accentul mai ales și cu precădere pe educaţia, în general și învăţământul juridic, în special. Potrivit acestuia „necesitatea de a recultura societatea faţă de drept și de principiul interesului general” trece înainte de toate printr-o învăţare a dreptului regândită, nu numai pentru studenţii domeniului și juriștii de profesie, ci și, și poate mai ales, pentru „ansamblul cetăţenilor”.

Se deschide așadar și astfel un „vast șantier”, care ar fi de dorit să fie întreprins mai ales în licee, care acoperă peste 90 la sută din tineri și unde, potrivit universitarului parizian, „învăţarea legilor” trebuie să „constituie un trunchi comun al sistemului nostru educativ, poate prin intermediul unui învăţământ de acest gen obligatoriu”. O atare măsură ar contribui, fără îndoială, la a revigora încrederea cetăţenilor în instituţiile democratice și în lege. Dar, indiscutabil, cu condiţia indispensabilă ca exemplul să vină, de asemenea, și din partea puterii politice, adică al unei „fabrici de drept” încă prea supusă imperativelor comunicării și discuţiilor pur conjuncturale, de campanie și, deci, trecătoare. Și toate acestea fără a putea ignora contextul mai nou al „exploziei” aplicaţiilor noilor tehnologii digitale și al implicaţiilor utilizării inteligenţei artificiale în elaborarea, adoptarea, aplicarea și, nu în ultimul rând, învăţarea dreptului și însușirea valorilor sale.

Cuvinte cheie:
Citește articolul complet în platforma de documentare juridică Sintact.ro! Solicită un cont demo gratuit completând formularul de mai jos: