INTERVIU: Lector univ. dr. Maria Beatrice Berna – Drepturile omului ca ethos juridic: Argumente pentru o abordare bazată pe umanism şi caritate

Începând cu iunie 2025, Revista Pandectele Române găzduiește o nouă rubrică cu titlul Protecția internațională a drepturilor omului, aceasta descriind un domeniu care devine prioritar în fața provocărilor globale circumscrise securității sau tehnologiei dar și în fața tendințelor de recrudescență a autocrațiilor manifestate în spațiul european și nu numai. Rubrica va fi coordonată de dna. lector univ. dr. Maria Beatrice Berna, care a avut bunăvoința să ni se alăture în acest demers și să ne acorde un interviu, în care explorăm împreună rolul drepturilor omului în cariera dânsei, în misiunea revistei și în final în lumea juridică românească de astăzi.

Dna. Maria Beatrice Berna este lector universitar doctor la Universitatea Titu Maiorescu (disciplinele Protecția Internațională a Drepturilor Omului, Teoria Generală a Dreptului), co-fondator și Director Executiv al Centrului pentru Drepturile Omului (CEDROM din cadrul Universității Titu Maiorescu București. A lucrat ca șef sector formare în cadrul Institutului Român pentru Drepturile Omului și ca diplomat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. În prezent, dna. Maria-Beatrice Berna lucrează în societatea civilă, fiind coordonator programe și expert în domeniul drepturilor omului în cadrul Asociației ANAIS (ONG dedicat prevenirii și combaterii violenței împotriva femeilor și afiliat internațional la Rețeaua Feministă privind promovarea drepturilor femeilor și copiilor în Europa precum și la Rețeaua Francofonă privind Egalitatea dintre Femei și Bărbați). Este autoarea a numeroase publicații, articole și lucrări de specialitate, inclusiv “Dreptul internațional al drepturilor omului. Fundamente teoretice și jurisprudențiale”, “Drepturile femeii în dreptul internațional. Conținut juridic și influențe culturale” și “Tratat de drepturile omului” (co-autor împreună cu prof.univ.dr. Nicolae Voiculescu). De asemenea, este cercetător în proiectul “International Law in Domestic Courts” (Oxford University Press).

Plecând de la aceste coordonate, am structurat câteva întrebări care ar putea genera o discuție profundă și relevantă pentru cititorii revistei.

Alina Crăciun: Doamnă lect. univ. dr. Maria Beatrice Berna, vă mulțumim că ați acceptat invitația noastră pentru acest interviu al revistei Pandectele Române. Având în vedere parcursul dumneavoastră profesional, am dori să ne spuneți, pentru început, ce v-a motivat să vă dedicați studiului și promovării drepturilor omului, ce personalități v-au inspirat și cum ați ajuns în acest punct al carierei dumneavoastră?

Maria Beatrice Berna: În sens contrar logicii cercetării științifice în domeniul dreptului (care presupune ca cercetătorul să pornească de la premise/ipoteze de cercetare și să ajungă la concluzii ferme), alegerea drepturilor omului a avut ca fundament, în ceea ce mă privește, o certitudine și nu o premisă. Certitudinea constă în aceea că fiecare ființă umană, independent de elemente extrinseci pre-determinate (rasă, sex, avere, vârstă, etc.) este vrednică de un tratament demn, egal și nediscriminatoriu și fiecare dintre noi ar trebui să acceptăm miza unei emulații continue în vederea (re)asigurării acestui tratament zi de zi în relațiile inter-umane. Din această certitudine decurge, cu necesitate, o alta: drepturile omului poartă marca naturii noastre umane, fiind înrădăcinate în dreptul natural. Deci, drepturile omului trebuie garantate în mod universal și fără excepție tuturor ființelor umane, aidoma unui tribut adus dreptului natural care ne guvernează în mod implicit existența. Deși comunitatea internațională actuală tinde să prindă într-o entropie voită drepturile omului, așezându-le sub lentila politicului, trebuie să înțelegem că drepturile omului sunt o realitate socială responsivă la soluții juridice fidele modelului dreptului natural. 

Sub aceste gânduri am decis asumarea drepturilor omului ca profesiune de credință luându-mi un angajament constant de promovare și protejare a valorilor umaniste (pe care le înțeleg ca fiind izvorul unic al versiunilor formalizate ale drepturilor omului decurgând din diverse sisteme regionale de protecție: african, inter-american, european, asiatic). Dar valorile umaniste nu sunt pur virtuale în acest demers permanent de afirmare a drepturilor omului; dimpotrivă, respectul pentru ele este direct dependent de ajutorarea celor mai vulnerabili membri ai societății care se află în situații de stigmatizare sau marginalizare socială. Trebuie să avem prezent, în spiritul nostru, faptul că societățile care nu acordă o protecție sporită femeilor, copiilor, persoanelor cu dizabilități, persoanelor aparținând minorităților naționale, vârstnicilor sunt societăți defective de democrație autentică. De aici rezultă și recunoașterea faptului că nucleul dur al drepturilor omului trebuie să se regăsească mereu structurat în jurul a două repere: solidaritate și justiție socială. Forma de plural al domeniului de studiu „drepturile omului” prezice faptul că abordarea sa nu poate fi singulară, raportată doar la individ, exceptându-i pe „ceilalți”. 

Din cele expuse până în acest punct puteți vedea că devotamentul meu către domeniul drepturilor omului ține de angajamentul ferm față de membrii societății în care trăiesc dar și de relevanța subiectelor pe care le circumscrie. Este adevărat că nu aș fi putut percepe aceste sensibilități ale domeniului drepturilor omului dacă nu aș fi avut șansa unor întâlniri profesionale inspiraționale. În cazul meu, sursa de inspirație profesională de la care am învățat și învăț în fiecare zi este domnul profesor universitar doctor Nicolae Voiculescu. Stând în lumina și generozitatea profesională a domniei sale am învățat că a fi cu adevărat un apărător al drepturilor omului înseamnă să aduci principiile și preceptele din domeniul drepturilor omului mai aproape de titularii acestora. Nu poate exista o grijă reală pentru implementarea drepturilor omului la nivel concret acolo unde oamenii înșiși sunt excluși de la dialog, nefiind valorizați și respectați în acord cu demnitatea umană intrinsecă. La fel, am învățat că nici un proiect ideatic și umanist nu poate fi concretizat cu adevărat dacă modul său de execuție este claustrat în mâinile puținilor decidenți, impasibili față de esența drepturilor omului. Ca întotdeauna, îi mulțumesc domnului profesor pentru că îmi este călăuză profesională, mentor și ghid spiritual în tainele acestui domeniu care, la ora actuală, îmi pare de necuprins. 

Alegerea drepturilor omului a avut ca fundament (…) o certitudine și nu o premisă. Certitudinea constă în aceea că fiecare ființă umană (…) este vrednică de un tratament demn, egal și nediscriminatoriu.

A.C.: Sunteți co-fondator și Director Executiv al Centrului pentru Drepturile Omului (CEDROM) din cadrul Universității Titu Maiorescu. Care a fost viziunea inițială din spatele înființării CEDROM și care sunt perspectivele de dezvoltare viitoare pe care le aveți în minte pentru acest proiect? 

M.B.B: CEDROM este un proiect de suflet care a luat ființă în perioada pandemiei COVID-19 din două considerente majore. Primul și cel mai important a avut un substrat educațional, fiind bazat pe dorința de a flexibiliza metoda de învățare a drepturilor omului pentru studenții de la Facultatea de Drept din cadrul Universității Titu Maiorescu, într-un context deosebit de sensibil, în care dreptul la educație putea fi ușor fragilizat, având în vedere tranziția de la învățământul fizic la cel online. În relație cu studenții, am dorit ca CEDROM să funcționeze în primul rând ca o bază de date care să permită accesul liber, gratuit și imediat la un ansamblu generos de instrumente de documentare care pot fi folosite pentru redactarea de lucrări, dar și pentru formarea unei conștiințe civile reale în raport de cele mai stringente probleme de drepturile omului prezente la nivel național și internațional. În al doilea rând, am imaginat CEDROM ca un vector activ al comunității maioresciene menit a sensibiliza spiritul studenților în direcția problemelor esențiale ale societății căreia îi aparțin. 

Cel de-a doilea considerent major în crearea CEDROM se referă la asigurarea unei platforme universitare care să ofere un spațiu al libertății ideilor, promovând cercetarea în domeniul drepturilor omului prin reunirea opiniilor specialiștilor asupra unor probleme controversate care, de multe ori eludează soluțiile formale. Altfel spus, CEDROM este un spațiu al inovării, în care punctul de plecare este creativitatea specialiștilor-contributori, un spațiu constituit ca o contrapondere la o posibilă blazare din ce în ce mai mult insinuată în doctrina juridică românească față de disciplina drepturilor omului. În acest sens, gândul fondatorilor a fost acela ca prin CEDROM drepturile omului să fie plasate într-o stare de permanentă reiterare în relația cu specialiștii dreptului, astfel încât împreună să contracarăm ideea (profund eronată însă diseminată din ce în ce mai susținut în unele medii) conform căreia drepturile omului sunt idealuri desuete și derizorii ale comunității umane. Suntem recunoscători tuturor partenerilor și contributorilor care ne-au sprijinit în acest demers.

Gândul fondatorilor a fost acela ca prin CEDROM drepturile omului să fie plasate într-o stare de permanentă reiterare în relația cu specialiștii dreptului, astfel încât împreună să contracarăm ideea (…) conform căreia drepturile omului sunt idealuri desuete și derizorii ale comunității umane.

A.C.: Sunteți autor și coautor al unor lucrări importante în domeniul drepturilor omului, dintre care amintim Tratatul de drepturile omului, unde sunteți coautor alături de prof. univ. dr. Nicolae Voiculescu. Tratatul a fost premiat de Uniunea Juriștilor din România pentru interdisciplinaritate în domeniul științelor juridice. Ce aspecte inovatoare aduce acest tratat în literatura juridică românească și cum sperați să influențeze el studiul și practica drepturilor omului?

M.B.B: Scrierea Tratatului s-a întemeiat pe constatarea unei lacune în doctrina juridică românească, lacună alimentată, probabil, de ideea preconcepută a doctrinarilor în materie, conform căreia drepturile omului sunt o redută deja câștigată a societății contemporane și, în acest context, drepturile omului nu ar trebui să beneficieze de o scrutare specifică și nici de sublimarea acesteia într-o lucrare de cercetare științifică amplă. Dar această constatare nu a fost, prin ea înseși, determinantă pentru luarea hotărârii scrierii acestei opere. Ea a fost conjugată în mod implicit cu ideea de a da o replică fermă unui curent de gândire care chestiona înseși existența drepturilor omului ca ramură de drept și ca domeniu de sine stătător în sistemul științelor juridice. Mai mult decât atât, lipsa unor repere teoretice clare de abordare a drepturilor omului se reflectă puternic în modul de organizare a societății românești actuale – ce pare îndepărtată din ce în ce mai mult de valorile fundamentale ale demnității umane, egalității sau păcii. Pe acest fond al lacunelor (juridice) și al turbulențelor sociale, am luat hotărârea, împreună cu domnul prof. univ. dr. Nicolae Voiculescu, de a redacta o lucrare cuprinzătoare care, în primul rând, să avanseze un aparat teoretic prin intermediul căruia să fie demonstrată autonomia științifică a drepturilor omului și, în același timp, să abordeze teme de sinteză din această materie (avortul, prostituția, corupția) dar și subiecte provocatoare care, prin evoluția lor în diacronie, pun în discuție din ce în ce mai pregnant problematica statutului juridic al ființei umane (drepturile roboților, drepturile omului în spațiul cosmic, drepturile animalelor, criptomonedele). 

Având în vedere caracterul singular al Tratatului în literatura juridică românească, putem afirma că această lucrare este întemeietoare de disciplină în sensul în care prezintă argumente științifice clare în favoarea recunoașterii drepturilor omului ca ramură de drept autonomă în sistemul științelor juridice și evidențiază particuaritățile juridice, sociale și culturale ale drepturilor omului în contextul diferitelor sisteme regionale de protecție. Lucrarea a apărut sub titlul „Tratat de drepturile omului” în detrimentul altor formulări convenționale precum „Tratat de drept internațional al drepturilor omului” sau „Tratat de drept internațional și european al drepturilor omului” întocmai pentru a sublinia caracterul de sinteză al acestui domeniu de cercetare. Interdisciplinaritatea și internaționalitatea sunt doi factori care se conjugă în teoria și practica drepturilor omului, asigurând un nivel înalt de specificitate. A studia drepturile omului înseamnă a îmbina ramurile de drept între ele (nu putem avea o optică precisă asupra drepturilor omului în absența elementelor fundamentale de teoria generală a dreptului, a elementelor de drept civil, de drept penal, de drept constituțional etc.). Mai departe, a studia drepturile omului se traduce prin a intersecta agregatul de elemente derivate din diverse ramuri de drept cu alte domenii adiacente dreptului care își păstrează, la rândul lor, autonomia: sociologia, psihologia, politologia. 

Trebuie subliniat și faptul că dincolo de abordările teoretice și analizele jurisprudențiale conținute în Tratat, caracterul inovator rezultă din orientarea către formarea tinerei generații de apărători ai drepturilor omului și cultivarea unui climat în care cultura drepturilor omului să aibă preeminență la nivel național. Astfel, Tratatul este atât un instrument de lucru dedicat specialiștilor dar și un mijloc de sensibilizare și responsabilizare a indivizilor profani de ambitusul juridic al drepturilor omului, în scopul formării lor în spiritul promovării și protejării drepturilor omului. 

Astfel, ne dorim ca Tratatul să fie un punct de început al stimulării membrilor societății (specialiști sau entuziasmați ai domeniului) în sensul adâncirii cercetării și educației în domeniul drepturilor omului dar și al producerii unor schimbări substanțiale în mentalul colectiv cu scopul de a consolida mecanismele democratice. 

Ne dorim ca Tratatul să fie un punct de început (…) al producerii unor schimbări substanțiale în mentalul colectiv cu scopul de a consolida mecanismele democratice. 

A.C.: În cartea „Drepturile femeii în dreptul internațional: conținut juridic și influențe culturale”, abordați un subiect foarte complex și sensibil. Cum ar putea fi armonizate drepturile femeii recunoscute la nivel internațional cu particularitățile culturale, fără a compromite principiile egalității și nediscriminării? Care este situația actuală la nivel global?

M.B.B: Această lucrare este structurată în jurul mesajului științific al incongruenței dintre dreptul internațional dedicat protecției juridice a drepturilor femeii și practicile culturale care sunt aplicabile femeilor pe cale ancestrală pentru simplu fapt de a se fi născut femei. De asemenea, cartea are un profund substrat activist în favoarea drepturilor femeilor, readucându-le în atenția doctrinarilor și a practicienilor sub conștiința că protecția drepturilor femeilor este în continuare un aspect imperfect, care evocă inegalități dramatice în toate sferele vieții sociale (de la accesul la justiție, la integrarea în câmpul muncii, la exercitarea drepturilor sexuale și reproductive, etc.). Spre deosebire de alte grupuri vulnerabile, femeile sunt predispuse la acte extreme de discriminare sub forma violenței (fie aceasta economică, sexuală, verbală, fizică, psihologică sau spirituală). La rândul său, violența împotriva femeilor își găsește explicația primordială în practicile culturale care se întrupează din logica prejudecăților și a stereotipurilor. Situația este deosebit de dificilă, cu atât mai mult cu cât, în interacțiunea dintre drepturile femeii și drepturile culturale, relația nu ar trebui să fie în mod necesar una dihotomică. Deși este adevărat că practicile culturale dăunătoare drepturilor femeilor s-au manifestat, de-a lungul timpului, grație validării lor prin apel la protecția drepturilor culturale, trebuie să avem în vedere că lentila prin care examinăm interacțiunea dintre cele două elemente se impune să fie una de natură evolutivă. Cu alte cuvinte, este necesar ca, prin mijloace juridice și jurisprudențiale, să inversăm paradigma conform căreia cultura este esențialmente monolitică și rezistentă la schimbare și orice influențe reformatoare trebuie să fie calificate drept practici contrare drepturilor culturale. Apanajul drepturilor culturale constând în recunoașterea identității unei comunități, date prin apel la practici imemoriale, trebuie să fie înțeles în sensul existenței unei adaptabilități firești a respectivelor practici la realitățile sociale actuale. Orice interpretare contrară este susceptibilă a ne conduce în opacitate civilizațională. Rezistența la revizuirea și adaptarea practicilor culturale la valorile și principiile umaniste permit menținerea tezei incongruenței pe care am menționat-o anterior și determină erodarea permanentă a protecției internaționale, regionale și naționale a drepturilor femeii. 

La nivel european și național, consecințele incongruenței dintre practicile culturale și drepturile femeii sunt observabile în diverse direcții de acțiune: de la narativul menit a menține femeile într-o poziție de subordonare în viața publică, până la cele mai dure forme de reafirmare a tiparelor patriarhale de acțiune precum femicidul (uciderea unei femei pentru simplul fapt de a fi femeie). Din păcate, acutizarea fenomenului violenței împotriva femeilor în România a condus la multiplicarea crimelor de femicid care, în prezent, nu comportă recunoaștere sau reglementare autonomă în legislația românească. În mod corelativ, la nivel național nu există în prezent un cadru jurisdicțional riguros specializat în materia violenței bazate pe gen. Gravitatea situației subzistă și la nivel internațional. Totuși, în alte sisteme regionale de protecție a drepturilor omului, femicidul a cunoscut abordări legislative și jurisdicționale, marcând un nivel ridicat de emancipare în garantarea drepturilor femeii. 

Protecția drepturilor femeilor este în continuare un aspect imperfect, care evocă inegalități dramatice în toate sferele vieții sociale.

A.C.: Revenind la rubrica noastră și având în vedere acest scop al promovării unui curent de gândire profund umanist, cum veți selecta temele și articolele pentru a asigura relevanța și actualitatea conținutului rubricii? Există anumite arii de interes prioritare (ex: drepturile femeii, impactul IA, justiția climatică) pe care doriți să le explorați mai aprofundat?

M.B.B: În primul rând, trebuie să menționez că rubrica va îmbina elemente tehnice cu elemente de analiză substanțială dat fiind faptul că este proiectată pe două secțiuni de reflecție: prima constă în prezentarea schematică a coordonatelor de fapt și de drept aferente unui număr limitat de spețe (de regulă două-trei spețe) extrase din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și evidențierea principalelor probleme juridice pe care le relevă iar cea de-a doua direcție de reflecție presupune dezvoltarea aspectelor sensibile oglindite în spețele selectate, inclusiv prin realizarea de conexiuni cu alte poziționări pe care instanța europeană le-a adoptat, de-a lungul timpului vis-a-vis de aceleași teme și nu numai. Jurisprudența anterioară a Curții va avea un rol crucial în conturarea conținutului secțiunii de reflecție. De asemenea, ne propunem să conectăm modul de abordare al unei probleme date din materia drepturilor omului cu alte perspective ce derivă din jurisprudența instanțelor regionale precum Curtea Africană a Drepturilor Omului și Popoarelor sau Curtea Inter-Americană a Drepturilor Omului. În mod similar, înlăuntrul secțiunii de reflecție putem explora modul în care procedurile speciale (Raportorii Speciali) sau comitetele de experți având prerogative de monitorizare a principalelor instrumente juridice adoptate la nivelul Organizației Națiunilor Unite abordează problema juridică ce face obiectul spețelor analizate. La fel, opiniile doctrinarilor sunt instrumente utile care pot servi obiectivului structurării analizei substanțiale subsumate celei de-a doua secțiuni. 

Cea de-a doua secțiune va fi un ecou științific al primei în sensul în care va avea ca punct de reper esența coordonatelor de fapt și de drept presupuse de contextul cauzelor, însă va intra în profunzimea problemelor juridice evocate de acestea prin observarea modului în care un aspect substanțial de drepturile omului este tratat în multiple ipostaze juridice de factură jurisprudențială sau doctrinară. 

Deci, rubrica Protecția internațională a drepturilor omului va avea un caracter binar, descriind în conținutul său, atât o secțiune tehnică – având ca obiectiv sintetizarea aspectelor juridice ale cauzelor selectate cât și o secțiune analitică – orientată către a surprinde tendințe de poziționare ale Curții Europene a Drepturilor Omului pe subiectele analizate, sub rezerva particularităților inerente date de potențialul revirimentului său. 

Pentru a aduce mai multă limpezime asupra modus operandi în structurarea rubricii este necesar să menționăm că în selectarea spețelor ce vor fi analizate nu vom folosi criteriul comentariului pe articole a Convenției Europene a Drepturilor Omului. Cu alte cuvinte, rubrica nu va conține o analiză consecutivă a articolelor conținute în Convenție. Logica de structurare va urma caracterul transversal al temelor de drepturile omului (care face trimitere la un agregat de articole din Convenție). Vom aborda cu precădere teme transversale care sunt oglindite în Convenția Europeană a Drepturilor Omului precum: drepturile persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile, inteligența artificială și impactul acesteia asupra drepturilor omului, schimbările climatice, drepturile omului pe mare, sănătatea mintală, suicidul, etc. Este clar că aceste teme transversale se vor prezenta în legătură cu articolele cuprinse în Convenție însă în temeiul caracterului lor transversal acestea nu se vor rezuma la un singur articol ci vor reitera multiple articole din Convenție, evidențiind în acest context interdependența și indivizibilitatea drepturilor omului și, implicit, a dispozițiilor care alcătuiesc dreptul convențional. 

Abordarea transversală a analizei problemelor de drepturile omului specifică acestei rubrici, este de fapt echivalentul abordării bazate pe drepturile omului în care primează individul și modul în care îi sunt garantate drepturile. În sens contrar, abordarea pe articole este mai degrabă tehnicistă și plasează individul și drepturile sale în plan secund. Modelul abordării transversale permite aplicarea tezei fundamentale extrase din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, conform căreia drepturile omului trebuie să fie garantate în mod efectiv și nu într-o formulă teoretică și iluzorie. Sub aceste imperative, rubrica va debuta cu o temă transversală circumscrisă violenței împotriva femeilor cu atât mai mult cu cât actualitatea națională atrage atenția asupra pericolului lipsei de reglementare a femicidului.

Abordarea transversală a analizei problemelor de drepturile omului specifică acestei rubrici, este de fapt echivalentul abordării bazate pe drepturile omului în care primează individul și modul în care îi sunt garantate drepturile.

A.C.: Care sunt principalele obiective pe termen scurt și lung ale acestei rubrici?

M.B.B: În primul rând, rubrica va cartografia problematicile (potențiale sau prezente) din domeniul drepturilor omului. Bineînțeles, din rațiuni referitoare la analiza de drept comparat, vom urmări nu doar realitatea națională ci ne vom axa inclusiv pe un fir trans-național, al realităților socio-juridice definitorii pentru statele membre ale Consiliului Europei. În al doilea rând, vom identifica modul în care aceste problematici se erijează în teme transversale ale jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, marcând evoluțiile recente ale acesteia. Identificarea de bune practici și extragerea esenței lor sunt operabile prin apelarea inclusiv a raționamentelor juridice derivate din activitatea structurilor de specialitate ale Organizației Națiunilor Unite sau ale Uniunii Europene precum și din jurisprudența altor instanțe regionale specializate în materie. Observarea în dinamică (națională și internațională) a drepturilor civile și politice este de esența protecției internaționale a drepturilor omului pentru că exprimă prima facie cerințele unei societăți democratice. Componenta civilă și politică a protecției internaționale a drepturilor omului comportă o actualitate incontestabilă în condițiile în care regimurile autocratice rămân majoritare la nivelul comunității internaționale, alcătuind o masă critică a vectorilor care tind să nege orice pledoarie în favoarea drepturilor omului. Or, drepturile civile și politice trebuie reafirmate în mod sistematic inclusiv pe fondul recentelor alegeri desfășurate în diverse state europene care au creat un climat nefast pentru corecta înțelegere a drepturilor omului. Punând opacitate între modul în care ideologiile politice pot impacta drepturile omului și reverberațiile acestui impact asupra democrațiilor autentice, exercițiile electorale europene recente au validat ideea conform căreia drepturile omului (mai ales în dimensiunea lor civiă și politică) trebuie susținute într-o retorică continuă, clară și sistematică. 

Nu trebuie să trecem în subsidiar nici fapul că protecția drepturilor omului comportă o puternică vocație socială și o deschidere deosebită față de provocările specifice grupurilor vulnerabile. Pentru a construi răspunsuri prompte, coordonate și eficiente, cercetarea științifică este primul pas deoarece permite sondarea cauzelor apariției și menținerii tulburențelor sau decalajelor sociale. În legătură cu această componentă, cartografierea problemelor sociale și corelarea acestora cu jurisprudența recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului trebuie să fie înfăptuite din perspectiva evidențierii de soluții juridice bazate pe valorile umaniste ale egalității și solidarității. Astfel, îmi propun ca rubrica să degaje idei menite a sprijini căutarea unor modele de răspuns pertinente problemelor extrase din practică. 

Cercetarea științifică este sterilă dacă este orientată exclusiv în sensul expunerii aspectelor practice ale problemelor de drepturile omului pentru că eludează caracterul de sinteză al acestora. Pe de altă parte, cercetarea științifică totalmente segregată de interesul pentru soluții practice care să ajute la dezvoltarea individului pe toate coordonatele existenței sale în comunitate, va fi lipsită de fundamentul primordial al devotamentului față de om. Se impune un fin echilibru.

Imaginez rubrica Protecția internațională a drepturilor omului ca un spațiu al ideilor în care cauzele soluționate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului sunt, pe de o parte, accesibilizate prin sintetizarea elementelor de fapt și de drept iar pe de altă parte, sunt dezvoltate printr-o optică analitică și subiectivă. Demersul rubricii nu este unul exhaustiv ci mai degrabă presupune o semnalizare a celor mai recente evoluții de la nivelul instanței europene de protecție a drepturilor omului și corelarea lor cu realitatea de la nivel național. Pe termen lung, ar fi ideal extinderea rubricii prin co-optarea de autori/contributori pasionați de domeniul drepturilor omului care au generozitatea profesională de a expune idei și abordări originale dar și curajul de a-și dedica profilul profesional unui domeniu care, prin natura sa, solicită angajament total și punerea în slujba celor mai fragili membri ai societății. 

În ceea ce privește frecvența rubricii, aceasta este proiectată să apară în numerele impare ale Revistei Pandectele Române.

Îmi propun ca rubrica să degaje idei menite a sprijini căutarea unor modele de răspuns pertinente problemelor extrase din practică.

A.C.: Ce tipuri de contribuții veți căuta la autori? Vizați studii teoretice, analize jurisprudențiale, comentarii sau o combinație echilibrată a acestora?

M.B.B: Cred că pentru a fi în consonanță cu modul de proiectare al rubricii, potențialii autori ar trebui să fie deschiși către construirea contribuțiilor lor științifice prin integrarea echilibrată a aspectelor de analiză teoretică și a elementelor de jurisprudență. Ambele trebuie să poarte marca identității creatoare a autorilor în sensul în care contribuțiile trebuie să fie purtătoare a unor mesaje care să exprime stilul propriu de raportare la subiectul analizat. După cum am menționat anterior, rubrica Protecția internațională a drepturilor omului se dorește a fi un spațiul al ideilor ceea ce presupune că imersiunea autorului într-o problemă determinată de drepturile omului trebuie să fie inclusiv purtătoarea expresiei unui activism orientat către o anumită cauză. Cu alte cuvinte, în spatele deciziei de a analiza teme transversale din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului trebuie să se găsească o fermă convingere că tema în cauză produce repercusiuni asupra unei anumite realități sau categorii sociale. Nu poate exista analiză științifică autentică fără un angajament prealabil față de o cauză socială sau umanitară, un drept sau un grup vulnerabil. Totodată, trebuie să avem prezent faptul că rigoarea științifică nu transformă autorul într-un damnat al platitudinii și reiterării circulare a elementelor de fapt și de drept conținute în cauza analizată. Dimpotrivă, fiind fidel ideilor pure, autorul trebuie să se plaseze în poziția căutătorului de semnificații inovatoare, producând idei noi în baza unor informații concrete jurisprudențiale chiar și în ipoteza în care acestea sunt aparent neutre sau non-provocatoare. Pre-condiția pentru însușirea statutului de autor este angajamentul ferm pentru cauza drepturilor omului, autoidentificarea drept apărător al drepturilor omului și devotamentul sincer față de domeniul drepturilor omului, atât în dimensiunea sa informativă cât și în dimensiunea sa formativă. Libertatea spirituală și onestitatea față de propriile opinii științifice pot fi punctele de plecare în stăpânirea acestui demers. 

Nu poate exista analiză științifică autentică fără un angajament prealabil față de o cauză socială sau umanitară, un drept sau un grup vulnerabil.

A.C.: Ce mesaj ați dori să transmiteți potențialilor autori și cititori ai noii rubrici? Cum pot aceștia să contribuie la succesul și impactul ei?

M.B.B: În primul rând cred că trebuie să existe o cooperare mai strânsă între cercetătorii în materia drepturilor omului care reunesc în identitatea lor profesională și calitatea de apărători ai drepturilor omului sau educatori în domeniul drepturilor omului. Deci, solidaritatea și camaraderia ar trebui să fie cuvintele creatoare de punți de legătură care să reunească potențialii autori și cititori ai noii rubrici. Cu cât există mai mulți profesioniști dedicați domeniului, cu atât la nivel național se va produce o conștientizare mai amplă a importanței drepturilor omului pentru democrațiile autentice și o mai bună înțelegere a rolului asumat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în acest proces transformator. 

Pe de altă parte, cred cu tărie că potențialii autori și cititori trebuie să privească printr-o optică a deschiderii conținutul științific care urmează a fi expus în cadrul rubricii, păstrându-și propriile opinii față de subiectele analizate. Având în vedere dimensiunile sale relativ reduse prin comparație cu amplitudinea subiectelor care urmează a fi dezvoltate, rubrica nu poate cuprinde, în mod obiectiv, expuneri exhaustive. Astfel, rog potențialii autori și cititori să înțeleagă că flexibilitatea este imperioasă în momentul accesării celor două secțiuni ale rubricii. Flexibilitatea semnifică acceptarea mărcii subiective a autorului și interpretarea conținutului în acord cu propria conștiință, nu pentru a face contraste ci pentru a produce evoluția și progresul atât de necesare oricărui demers științific. Mai rog, de asemenea, potențialii autori și cititori să aibă prezent faptul că fiecare material ce va fi publicat sub auspiciile acestei rubrici nu poate însuma decât o variantă a multiplelor posibile abordări a subiectului. Aceasta nu echivalează unei sincope ci unei decizii asumate de a urma acea cale singulară și nu o alta în exprimarea unui punct de vedere asupra jurisprudenței analizate. Nu este necesar ca potențialii autori sau cititori să rezoneze cu abordarea propusă ci este fundamental ca ideile vehiculate să trezească în spiritul lor dorința de a discuta, de a propune noi abordări și de a dezvolta pe seama premiselor de studiu avansate de rubrică. Miza rubricii nu este lansarea unor puncte de vedere axiomatice (oricum puțin fezabile dacă ținem cont de complexitatea problemelor de drepturile omului cărora le corespund) ci deschiderea căii către reflecție și generarea de noi poziționări.

Aceste rânduri sunt mesajul-emblemă conform căruia oamenii sunt cei mai importanți vectori ai societății iar drepturile lor exprimă corolarul juridic al esenței lor umane. De aceea, invit potențialii autori și cititori la o responsabilizare colectivă, în care fiecare dintre ei sunt titularii propunerilor de ameliorare a condiției omului în societate, fiind forțe promotoare ale schimbării. Îi invit să ne fie alături în sens constructiv, să își dorească să participe în mod activ la dezvoltarea rubricii noastre prin sugestii sau contribuții directe, conștientizând inițiativa rară a Pandectelor Române de a aloca un spațiu generos discuțiilor pe marginea subiectelor circumscrise domeniului drepturilor omului într-un moment în care societatea românească își caută sensul și devenirea. 

Invit potențialii autori și cititori la o responsabilizare colectivă, în care fiecare dintre ei sunt titularii propunerilor de ameliorare a condiției omului în societate, fiind forțe promotoare ale schimbării.