Dreptul de proprietate – Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului prin Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăților fundamentale, încheiat la Paris la 20 martie 1952

As a fundamental right, more precisely as a human right, property has always been affected by a certain ambiguity, both domestically and internationally, as to its meaning and nature.

International law is marked by obvious nuances of concepts between states, even by frankly daring translations. This is the case with the concept of property. But after all, as long as systems are partitioned, what does it matter if everyone doesn’t put the same content behind the same words. However, since the construction of Europe and the creation of common courts of last resort, the situation has changed. Where each country could follow its own jurisprudence according to its interpretation, the European Court of Human Rights now grants the notion of property, referred to in art. 1 of the first additional protocol of the European Convention for the Protection of Human Beings.

The right of property, although it confers exclusivity on its owner, is still not an autistic right. It operates in a constantly changing political, economic and social environment. Successive laws and regulations translate a general interest which, when concerned, must be guaranteed and which at the same time governs the exercise of the right of ownership. Art. 1 of Protocol no. 1 guarantees ownership. Recognizing that every person has the right to respect for his property. This is the clear impression left by the key terms “goods” and “use of goods.” Therefore, the right to dispose of one’s own goods is a traditional and fundamental aspect of property rights.

Ca drept fundamental, mai precis ca drept al omului, proprietatea a fost întotdeauna afectată de o anumită ambiguitate, atât pe plan intern, cât și internațional, în ceea ce privește ceea sensul și natura ei.

Dreptul internațional este marcat de nuanțe evidente ale conceptelor între state, chiar și de traduceri sincer îndrăznețe. Acesta este cazul conceptului de proprietate. Dar la urma urmei, atâta timp cât sistemele sunt partiționate, ce contează dacă toată lumea nu pune același conținut în spatele acelorași cuvinte. Cu toate acestea, de la construirea Europei și crearea unor organe jurisdicționale comune, de ultimă instanță, situația s-a schimbat. Acolo, unde fiecare țară și-ar putea urma propria jurisprudență conform interpretării sale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului acordă acum noțiunii de proprietate, menționată la art. 1 al primului protocol adițional al Convenției Europene pentru Protecția Omului.

Dreptul de proprietate, deși acordă exclusivitate titularului său, nu este totuși un drept autist. Se exercită într-un mediu politic, economic și social în continuă schimbare. Legile și reglementările succesive traduc un interes general care, atunci când îl privește, trebuie garantat și care în același timp să guverneze exercițiul dreptului de proprietate. Art. 1 din Protocolul nr. 1 garantează dreptul de proprietate. Recunoscând că orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale. Aceasta reprezintă impresia clară lăsată de termenii–cheie „bunuri” și „folosința bunurilor.” Așadar, dreptul de a dispune de bunurile proprii constituie un aspect tradițional și fundamental al dreptului de proprietate.