Rezoluţiunea unilaterală – un remediu preţuit de creditorul universal

One of the pieces of novelty of utmost interest introduced by the New Civil Code is regulation of the right to unilateral rescission at art. 1.552, drawing up on the legislation of other countries which are particularly sensitive to trade interests, and thought differently of the role of the specialized judge.

Under such law systems, the creditor may decide to unilaterally break the contractual bond in case of a default. When the debtor is dissatisfied, and finds such breaking of contractual unreasonable, they may claim and obtain from a judge damages ordered against such a rushed creditor. Thus, the intervention of the judge is nothing but a a posteriori review of rescission, which only occurs further to a claim of a debtor, which, in their opinion, has been unreasonably, imposed the break of the contractual relations.

Unilateral rescission regulated by the New Civil Code qualifies as a genuine display of private justice. Today, a creditor under the Romanian law has the possibility, even in absence of a contractual clause, to declare the contract unilaterally and out-of-court rescinded, too.

Consequently, we can even state that, by reference to the Ordinance dated 10 February 2016 adopted in France, which was the first to regulate this modus operandi of rescission under the French legislation, Law no. 287/2009 on the Romanian Civil Code was a genuine milestone.

Una dintre noutăţile de maxim interes introduse prin Noul Cod civil este reglementarea dreptului la rezoluţiune unilaterală din cuprinsul art. 1552, inspirat la rândul său de legislaţiile altor state, în mod special sensibile la interesele comerţului, care au conceput în mod diferit rolul judecătorului în materie.

În aceste sisteme de drept, creditorul poate decide ruperea legăturii contractuale în mod unilateral, dacă obligaţia n-a fost executată la scadenţă. Dacă debitorul este nemulţumit şi apreciază ruperea legăturii contractuale ca fiind nejustificată, el poate solicita şi obţine de la judecător condamnarea creditorului intempestiv la daune-interese. Astfel, intervenţia judecătorului nu reprezintă decât un control al rezoluţiunii a posteriori, ea neapărând decât ca efect al reclamaţiei debitorului, căruia ruperea legăturii contractuale i-a fost impusă, în mod nejustificat, după aprecierea sa.

Rezoluţiunea unilaterală reglementată de Noul Cod civil reprezintă o veritabilă manifestare de justiţie privată. Astăzi, şi creditorul care se supune legii române are posibilitatea, chiar în absenţa unei clauze contractuale, să declare rezoluţiunea contractului în mod unilateral şi extrajudiciar.

În consecinţă, am putea chiar afirma că, prin raportare la Ordonanţa din 10 februarie 2016 adoptată în Franţa, care a reglementat pentru prima dată în legislaţia franceză acest mod de operare a rezoluţiunii, Legea nr. 287/2009 privind Codul civil român a reprezentat un real reper.