Aspecte tactice și procesuale privind audierea martorilor în procesul penal (Partea a II-a)

The commission of a crime obliges the state to take measures to establish the circumstances that determined it and to identify the perpetrator, in order to finally order, if it is necessary, to engage his criminal liability and apply a penalty provided by the law.

The conviction of the defendant for committing a crime may be ordered, according to art. 103 para. (2) C. pr. pen., only if the judicial bodies prove, beyond any reasonable doubt, that the deed exists, it constitutes a crime and it was committed by the defendant with the guilt provided by law.

This task of the judicial bodies is easier to perform in a case where the defendant acknowledges the commission of the act and is willing to cooperate with the authorities to remove the consequences of the crime and establish all the circumstances in which the act was committed. In other cases, the courts have the obligation to gather the evidence necessary to prove the crime and establish the person who committed it, and present it to the court that will determine whether the conditions provided by law for criminal liability of the person sent to trial.

In the criminal process, the facts and the circumstances in relation to which the court will establish the meeting of the constitutive elements of the crime and the guilt of the defendant must be proved by the means of evidence provided by law at art. 97 para. (2) C. pr. pen. One way in which the judiciary can know the circumstances of the act is by taking the statements of the persons who attended the judicial event or of those who can provide data relevant to the circumstances of the case.

Săvârșirea unei infracţiuni obligă statul să ia măsuri pentru stabilirea împrejurărilor care au determinat-o și identificarea făptuitorului, pentru a se dispune în final, dacă este cazul, angajarea răspunderii penale a acestuia și aplicarea unei pedepse prevăzute de lege.

Condamnarea inculpatului pentru săvârșirea unei infracţiuni se poate dispune, potrivit art. 103 alin. (2) C. pr. pen., numai dacă organele judiciare dovedesc, dincolo de orice dubiu rezonabil, că fapta există, constituie infracţiune și a fost săvârșită de către inculpat cu vinovăţia prevăzută de lege.

Această sarcină a organelor judiciare este mai ușor de îndeplinit într-o speţă în care inculpatul recunoaște săvârșirea faptei și este dispus să colaboreze cu autorităţile pentru înlăturarea consecinţelor infracţiunii și stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost comisă. În celelalte cazuri, organele judiciare au obligaţia de a strânge probele necesare dovedirii infracţiunii și a stabilirii persoanei care a săvârșit-o, urmând a le prezenta instanţei care va stabili dacă sunt îndeplinite condi ţiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii penale a persoanei trimise în judecată.

În procesul penal, faptele și împrejurările în raport de care instanţa va stabili întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii și vinovăţia inculpatului trebuie dovedite prin mijloacele de probă prevăzute de lege la art. 97 alin. (2) C. pr. pen. O modalitate prin care organele judiciare pot cunoaște împrejurările săvârșirii faptei este prin luarea declaraţiilor persoanelor care au asistat la evenimentul judiciar sau a celor care pot furniza date relevante pentru circumstanţele cauzei.