Considerații teoretice privind retrimiterea în dreptul internațional privat

In private international law, renvoi (‘send back’) is the legal mechanism according to which the judge adjudicating in a litigation in which the Romanian law refers the case to a foreign law – in the application of the internal law of the foreign state – must also take into account the rules of private international law of this state, rules which, in the game of the conflict mechanism, can refer to Romanian law or even to the legal system of a third country. Whenever the foreign conflict rule is referred to Romanian law, the renvoi will be a simple one, also known as first-degree renvoi, unconditionally admitted by Romanian private international law. In case the conflict foreign rule refers further to the legal system of a third country, we are in the presence of a complex or second-degree renvoi, which, according to the rule of Romanian private international law, is only allowed exceptionally, when the law expressly provides for this.

Both in the case of first-degree and second-degree renvoi, except for cases where the latter is expressly accepted, the Romanian judge will apply the Romanian law in deciding the dispute in the first instance.

This article presents some historical landmarks regarding the genesis of the renvoi institution, the rules applicable in the matter as well as the situations in which the renvoi is excluded.

În dreptul internațional privat, retrimiterea este mecanismul juridic conform căruia judecătorul sesizat în cadrul unui litigiu pentru care legea română trimite spre soluționare către o lege străină – în aplicarea dreptului intern al statului străin – trebuie să ia în considerare inclusiv normele de drept internațional privat ale acestui stat, norme care, în jocul mecanismului conflictual, pot retrimite la dreptul român sau chiar mai departe la sistemul de drept al unui stat terț. Ori de câte ori norma conflictuală străină retrimite la dreptul român, retrimiterea va fi una simplă, cunoscută și sub denumirea de retrimitere de grad I, admisă necondiționat de dreptul internațional privat român. În situația în care norma conflictuală străină trimite mai departe, către sistemul de drept al unui stat terț, ne aflăm în prezența unei retrimiteri complexe, sau de grad II, care conform regulii din dreptul internațional privat român, nu este admisă decât în mod excepțional, atunci când legea prevede în mod expres acest lucru.

Atât în ipoteza retrimiterii de gradul I, cât și a retrimiterii de grad II, cu excepția cazurilor în care aceasta din urmă este acceptată expres, judecătorul român va aplica în soluționarea litigiului pe fond, legea română.

În cadrul prezentului articol sunt prezentate câteva repere istorice privind geneza instituției retrimiterii, regulile aplicabile în materie precum și situațiile în care retrimiterea este exclusă.