Autonomie, confidenţialitate și independenţă sub presiunea Codului. Impactul inteligenţei artificiale asupra arhitecturii normative a arbitrajului internaţional

The accelerated digitalization of justice and the progressive integration of artificial intelligence technologies into alternative dispute resolution mechanisms raise fundamental questions regarding their compatibility with the traditional normative framework of arbitration, which is built upon party autonomy, procedural confidentiality, and the independence of arbitrators. In a context in which artificial intelligence is increasingly used as a tool for legal analysis, procedural management, or predictive assessment of outcomes, arbitration emerges as a legal fi eld particularly sensitive to technological influences, precisely because of its consensual, flexible, and predominantly private nature. This article aims to provide an in-depth doctrinal and jurisprudential analysis of the ways in which the use of artificial intelligence technologies affects – or, conversely, may strengthen – the fundamental principles of arbitration. It examines the tensions arising between algorithmic efficiency and the requirements of informed consent, between the promise of procedural optimization and the imperatives of confidentiality, as well as between the traditional role of the arbitrator as a guarantor of impartiality and the emergence of technological tools with decision-making potential. Drawing on recent developments in legal scholarship and relevant jurisprudential trends, the study seeks to identify the legal limits of AI-assisted arbitration, to propose critical guidelines for the responsible integration of these technologies, and to reaffirm the central role of the human factor in the administration of arbitral justice.

Accelerarea procesului de digitalizare a justiţiei și integrarea progresivă a tehnologiilor bazate pe inteligenţă artificială în mecanismele de soluţionare alternativă a disputelor ridică întrebări fundamentale cu privire la compatibilitatea acestora cu arhitectura normativă tradiţională a arbitrajului, construită pe autonomia de voinţă a părţilor, confidenţialitatea procedurii și independenţa arbitrilor. Într-un context în care inteligenţa artificială este tot mai frecvent utilizată ca instrument de analiză juridică, management procedural sau evaluare predictivă a soluţiilor, arbitrajul apare ca un spaţiu juridic deosebit de sensibil la influenţele tehnologice, tocmai datorită caracterului său consensual, flexibil și eminamente privat. Prezentul articol își propune să realizeze o analiză doctrinară și jurisprudenţială aprofundată a modului în care utilizarea tehnologiilor de inteligenţă artificială afectează sau, dimpotrivă, poate consolida principiile fundamentale ale arbitrajului, examinând tensiunile generate între eficienţa algoritmică și exigenţele consimţământului informat, între promisiunea optimizării procedurale și imperativele confidenţialităţii, precum și între rolul tradiţional al arbitrului ca garant al imparţialităţii și emergenţa unor instrumente tehnologice cu potenţial decizional. Prin raportare la evoluţiile recente din doctrină și la tendinţele jurisprudenţiale relevante, studiul urmărește să evidenţieze limitele juridice ale arbitrajului asistat de inteligenţă artificială, să formuleze repere critice pentru o integrare responsabilă a acestor tehnologii și să reafirme centralitatea factorului uman în actul de justiţie arbitrală.