Pledoarie pentru buna-credinţă în dreptul consumatorului

Good faith is the fundamental value on which the trust-based relation, essential for keeping a fair and balanced social environment, is built. The calls of good faith regard both parties of the consume relation.

The duty to inform sets up the standards for both seller/supplier’s and consumer’s good faith, showing the extent to which the seller or supplier’s good faith reflects the consumer’s good faith.

Consumer protection must not be regarded as a restraint, but as a guarantee for contractual freedom. The lack in certain cases of suficiently clear and trenchant solutions from the EU law must not be interpreted as an insufficient statement of the good faith principle, but on the contrary as an expression of a self-limited EU institutions intervention, leaving to the national legal systems the choice for adequate legal means to provide safety and balance to legal relations.

Buna-credinţă este acea valoare fundamentală pe care se clădește relaţia bazată pe încredere, indispensabilă menţinerii unui climat social corect și echilibrat.

Exigenţele bunei-credinţe privesc ambele părţi ale raportului de consum. Informarea configurează standardele bunei-credinţe pentru consumator și pentru comerciant, ea indicând măsura în care buna-credinţă a comerciantului are ca reflectare buna-credinţă a consumatorului.

Protecţia consumatorului nu trebuie privită ca o limitare ci ca o garanţie a libertăţii contractuale. Lipsa în anumite cazuri a unor soluţii suficient de clare și de tranșante din partea dreptului Uniunii Europene nu trebuie interpretată în sensul unei afirmări insuficiente a principiului bunei-credinţe, ci dimpotrivă, ca expresia unei autolimitări a intervenţiei instituţiilor Uniunii, care lasă în sarcina sistemelor de drept naţionale alegerea mijloacelor juridice adecvate pentru a conferi siguranţă și echilibru raporturilor juridice.