Unificarea juridică – legislativă, judiciară și cultural-știinţifică – parte inseparabilă a procesului de desăvârșire a unităţii naţionale

The unification of the civil life of the Romanian society, in continuation and to the completion of the political and State union, achieved in 1918, has a fundamental pillar the Constitution of March 29th, 1923, and the modern legislation, unified in its application; we can also take into consideration the institutions created by the same means in the newly-unified country. The fundamental law belonged to the liberal tradition, becoming national along the passing of time, created by the Constitution of 1866 and under whose reign, as Vintilă Brătianu brilliantly noted in 1922, the Little Romania became the Greater Romania, representing at the same time the fulfillment of a political and legal culture born in the ideals of the movements of 1848 and embodied by the project of a national unitary State, initialized on January 24th, 1859.

Under the impulse of the constitutional demands of the “national and unitary State”, of national sovereignty, the balance of powers or the civil rights, taking into consideration the expressly stated demand of article 137, regarding the revision of all legal regulations and making them correspond to the former, the process of legal unification, of judiciary organization and the legal regime of attorney have been generated and developed, in a consensus with the new legal structure of the country. Thus, a new science of law and a new legal culture were born, unitary and national, belonging to the Greater Romania, and representative at a European and international level.

Amongst the constants of this historical effort of great importance one can find great values and fundamental landmarks, such as: proper juridical traditions, the Romanism of our law and its neo-Latin belonging, the unity and the national character of the Romanian legal phenomenon, the creation and the affirmation of a national legal culture, a science of law participating to and implicated in the legal dialogue and the universal idea trade.

The interwar becoming of the law and Romanian legal culture stands as a founding peak of Romanian legal development, of fulfilling the unity and of affirmation of the national specificities, which will ultimately mark the national legal progress.

Unificarea vieţii civile a societăţii româneşti în continuarea și spre desăvârșirea unităţii politico-statale, reușită în 1918, a avut ca pilon fundamental noua Constituţie din 29 martie 1923 și legislaţia modernă și uniformizată generată în aplicarea ei, precum și noile instituţii astfel stabilite pentru ţara reîntregită. Legea fundamentală se înscria în tradiţia liberală, devenită și naţională de-a lungul timpului, instituită de cea din 1866 și sub domnia căreia, așa cum inspirat scria Vintilă Brătianu (1922), România mică a devenit România Mare, reprezentând totodată o împlinire a unei culturi politico-juridice născute din idealurile mișcării de la 1848 și întruchipată în proiectul statului naţional unitar iniţiat la 24 ianuarie 1859.

Sub impulsul exigenţelor constituţionale ale „statului naţional unitar”, suveranităţii naţionale, echilibrul puterilor în stat ori drepturilor cetăţenești garantate și având în vedere cerinţa stipulată expres în art. 137 de revizuire a tuturor reglementărilor legale și punere în acord cu prevederile acesteia s-a declanșat și înfăptuit treptat procesul de unificare legislativă, a organizării judecătorești ori regimului legal de exercitare a profesiei de avocat și în consens cu noua structură juridică a ţării s-a dezvoltat noua știinţă a dreptului și cultură juridică, unitare și naţionale ale României Mari, reprezentative la nivel european și internaţional.

Printre constantele acestui demers istoric de importanţă excepţională s-au numărat valori și repere fundamentale precum: tradiţiile juridice proprii, romanitatea dreptului nostru și apartenenţa sa neolatină, unitatea și caracterul naţional al fenomenului juridic românesc, constituirea și afirmarea unei culturi juridice naţionale, o știinţă a dreptului participantă la și implicată în dialogul juridic și circulaţia de idei universală.

Devenirea interbelică a dreptului și culturii juridice românești reprezintă un vârf fondator al dezvoltării juridice a României, de împlinire a unităţii și de afirmare a specificului naţional, care va marca definitoriu evoluţia progresului juridic naţional.